Dragi prieteni,
Sunt foarte supărată !
Știți cântecul Supărat sunt, Doamne, supărat ?
Așa mă simt și eu la o lună si o zi după Conferința transportatorilor de la București (5 august 2021) !
De ce?
Pentru că după o lună de declarații, adeziuni, demersuri, luări de poziții, și chiar proteste ale transportatorilor, puterea (ipocrită) ne joacă (în continuare) pe degete !
Cum așa? Uite cum:
1.După ce că factorii de decizie importanți: d-nul prim ministru Cîțu (care ocupa și funcția de ministru de finanțe la 5 august 2021) și ministrul transporturilor d-nul Drulă au ignorat complet problema acestui sector de activitate, neavând nici cea mai mica referire / luare de poziție la această chestiune.
2. Un grup de parlamentari PNL aruncă în spațiul public un proiect de lege care, cică, să ajute transportatorii, un proiect IPOCRIT din cap până în coadă, care cu o mână ne acordă ceea ce ni se cuvine de fapt (respectarea legii de catre ANAF și oprirea abuzurilor) , dar cu cealaltă ne ia și bruma de competitivitate care o mai aveam la nivel european, prin reducerea aproape la jumătate a plafonului diurnei impozabile, lucru care, chiar și acum , dar mai ales în perspectiva intrării în vigoare în Februarie 2022 a Pachetului de Mobilitate, va însemna falimentul industriei de transport românești.
3. Asociațiile de transport UNTRR și FORT se delimitează de acest proiect, subliniind încă o dată că, deși oprirea abuzurilor ANAF îndreptate împotriva propriilor transportatori este crucială, forțarea creșterii cuantumului taxelor și impozitelor de către guvern, va duce la cresterea automată a costurilor transportatorilor, și ea nu poate fi acceptabilă în acest context extrem de dificil.
UNTRR sublinia în comunicatul din 12.08.2021 : autoritățile nu sunt oneste și vor să schimbe legislația în defavoarea industriei, dând senzația că industria cere asta.
4. D-nul Dan Valceanu, unul din inițiatorii proiectului de lege, devine Ministru al Finațelor, și la prima conferință cu presă, dă ca și rezolvată problema cu transportatorii, menționând acest proiect de lege și spunând că s-a ajuns la un acord cu patronatele pe această temă.
5. Din nou patronatele (UNTRR si FORT) dezmint orice acord pe marginea acestei “soluții”.
6. Între timp, Camera Consultanților Fiscali (CCF), așa, din senin, se trezește și trimite către parlament și ministerul de finanțe (deci d-nului Dan Vâlceanu, inițiator al proiectului de lege cu rol dublu: de acordare a amnistiei, respectiv de falimentare a transportatorilor) o scrisoare/ studiu, în care spun că practica ANAF este abuzivă, transportatorii trebuie salvați, și oferă o soluție, care surpriză, este de tip copy-paste din proiectul de lege capcană. Bine-nțeles, presa, prin uneori (prea) tinerii și (prea) puțin experimentații jurnaliști preiau studiul experților și îl distribuie ca pe o soluție miraculoasă ! Studiul este semnat de d-nul Dan Manolescu, președinte CCF și este propovăduit în presă de d-nul Doru Petru Dudaş, Director executiv CCF.
https://www.zf.ro/auto/camera-consultantilor-fiscali-propune-modificarea-legislatiei-care-20252326
Scrisoarea CCF (vă recomandăm ultimele 2 pagini – concluziile) poate fi consultată la adresa :
Cine sunt acesti domni? Foarte pe scurt:
- d-nul Dan Manolescu – președinte al CCF, fost ministru secretar de stat în Ministerul Finantelor, în perioada 2013-2015, Senior Tax Consultant la KPMG o lungă perioadă de timp.
- D-nul Doru Petru Dudaș – fost ministru secretar de stat în guvernul Ungureanu, numit apoi vicepreședinte ANAF de premierul Ciolos (2016), apoi Director General în Ministerul Finațelor, până în mai 2020, când pleacă în CCF pe funcția de secretar general ! Între timp și Director Servicii de Asistență Fiscală al KPMG.
Doar din traseul profesional al celor 2 finanțiști se deduce că CCF este un fel de anexă a guvernului, mai precis a Ministerului de Finanțe.
Cu alte cuvinte, CCF este o altă goarnă a aceleiași tabere !
7. Partea tristă este că lideri ai unor asociații de transport, în declarațiile lor, par să pună botul la momeala autorităților și la declarațiile lor (false) de bună-credință, cerând la rândul lor modificarea Codului Fiscal !
Domnilor,
- unde era CCF până acum ? De ce nu a strigat până acum, în gura mare, că ANAF face abuzuri? De ce nu a trimis nici o scrisoare în 2020, 2021, la fel cum nu a facut-o nici in 2014-2015 ?
- Finanțiștii se pricep la impozite și visează la diurne transformate în salarii, pe motiv că diurna maxim deductibilă li se pare uriașă !? Domnilor, diurna externă maxim deductibilă de 87.5 euro/zi e aceeași de peste 25 de ani, de pe vremea când salariul minim brut era 75 de lei pe lună (75000 de lei vechi). Diferența între salariu și diurnă era atunci și mai mare , pentru că salariul reflecta nivelul economic al României, iar diurna externă pe cel al Europei. După denominarea leului, în 2005, salariul minim brut era 310 RON , echivalent cu 87 de euro pe lună ! Diurna externă nu are legătură cu salariul din RO, ci cu o compensare cât de cât corelată cu nivelul de trai din tările UE.
- Specialiștii de la CCF nu văd că diurna pe România de 20 de lei/zi este mult subevaluată, și chiar si la limita maxim deductibilă permisă de codul fiscal (20 lei*2.5 = 50 de lei) este insuficientă? Diurna maxim deductibilă era 13 lei în 2006 când salariul minim era 330 de lei. În 2016, 13 lei reprezentau a 25-a parte din salariul minim, acum 20 de lei reprezintă a 115 parte din salariul minim! De ce nu trimit scrisori Ministerului de Finanțe și pe această temă?
- Credeți că domnii de la CCF sau Ministerul Finantelor înțeleg ceva din piața de transport? Din concurența la nivelul UE? Din modul cum se fixează/negociază tarifele? Credeți că d-nul ministru Vâlceanu, care nu a știut nici cât e salariul minim pe România, înțelege ceva din impactul pe care modificarea diurnei impozabile o va avea asupra companiilor românești de transport internațional? Mă îndoiesc ! Dar măcar credeți că îl interesează? De fapt, interesează pe cineva din guvernul României? Poate interesează pe nemți, cine știe, poate ei sunt beneficiarii acestei mișcări pe tabla de șah a Europei !
Domnilor, dacă nu sunteți patrioți, fiți măcar bărbați! Dacă tot doriți să ne executați, faceți-o pe față, asumați-vă această decizie !
Istoria și Dumnezeu știe cum veți fi judecați !
Dar să nu credeți că suntem proști, că nu vedem sfoara albă cu care legați povestea !
Pentru tot ceea ce faceți și desfaceți acolo, în funcții plătite cu banii noștri, aș avea doar 2 cuvinte, un citat de fapt :
Curat murdar !
Ioana Csengeri
www.euload.com
www.soft-transport.ro
https://www.facebook.com/groups/infotransportatori/
P. S. Pentru cei care nu prea umblă pe la nunți, las aici versurile melodiei Supărat, sunt Doamne, supărat , și câteva capturi de imagini pe care, prietenul nostru, google, ni le pune la îndemână:
Suparat, suparat sunt Doamne numai, suparat
Mult necaz este in jur, multa minciuna
Iar se'aduna norii a furtuna
[...]
Suparat, suparat sunt Doamne numai, suparat
Mult ma-ntreaba lumea cum e, ce-i cu mine
Eu le spun c-ar fi loc... de mai bine
Suparat, suparat sunt Doamne numai, suparat
Multi din prietenii in care am crezut
Repede si ieftin m-au vandut
[...]
Suparat, suparat sunt Doamne numai, suparat
Suparat am fost si suparat voi fi
M-au tradat fratii si prietenii
Bravo Ioana pentru analiza succinta a situatiei. Din pacate in contextul in care in toata Europa este o criza incredibila de soferi, cei care trebuie sa protejeze transportul romanesc si sa aiba o viziune pe timp mediu si lung, par indiferenti la situatia reala. In contextul in care vor modifica si taxa mai mult transportul, in primul rand cei care vor fi curajosi, se vor inregistra fiscal in alte tari, ceilalti isi vor vinde firmele, iar consecinta la nivel national va fi incalculabila. Cred ca Brexit este o lectie, pe care cei de la guvern, ar trebui sa o analizeze...cel putin situatia transporturilor in UK, care in momentul de fata este in criza profunda, cu consecinta imediata, de rafturi goale in magazine si preturi mult crescute. Poate ar trebui mai multi profesionisti de valoare prin Ministere si mai putina politica cu viziuni limitate. O zi buna tuturor.